Ma trezesc, mergand, intr-un loc pe care nu-l cunosc, nestiind unde ar trebui sa ajung sau ce ar trebui sa fac. Oprindu-ma observ ca pe nimeni nu cunosc, dar intr-o clipa apare cineva, ma lumineaza, simt ca o cunosc dar nu stiu sa-i pronunt numele, simteam ca pe ea o asteptam cu bratele deschise si ochii inchisi...visand la iubire.
Nu e prima zi cand petalele florilor cad, nu e prima zi cand frunzele pomilor pier intr-un covor de vise, dar e prima zi in care simt ca am un motiv sa traiesc...sa te privesc. Acest ultim mister care ma patrunde, devine aerul pe care il respir si simt cum locul meu e in inima ta, alaturi de iubirea mea ...
Facand cate un pas ,peste acest covor de vise, clipele parca trec mai greu si zambetul ei imi fura tot, lasandu-ma doar un trup gol, lipsit de tot, de nimic...
Mintea-mi fiind alimentata de frica se lasa purtata de ganduri triste, incerc sa nu ma gandesc...oare va pleca?...oare inima mi-o va lua si niciodata nu o voi mai recupera, lasand doar un trup gol lipsit de tine? ...oare va fi mereu langa mine?, dar stiind ca niciodata nu va putea fi a mea....oare voi trai din amintiri ...mereu? ...si l-a urmatorul pas disparuse, nu am mai vazuto de atunci. Oare realitatea noastra e aceeasi pentru toata lumea? oare iubirea noastra e aceeasi? sunt doar intrebari fara raspunsuri ...
Hey! Imi place cum scrii. Sunt Elena din Focsani. Poti da click pe nume sa imi vezi si tu blogul. Take care.
RăspundețiȘtergere