luni, 6 ianuarie 2014

doar un suflet calator...






         Într-o zi de iarnă geroasă, mă uitam pe geam și mă gândeam să caut un suflet, o scânteie, o îmbratișare poate și-un gînd bun ... și totul părea frumos. A trecut ceva timp și sufletul acela m-a găsit, era de un alb divin, strălucitor , privirea ei trecea prin corpul tău, crezând că poate să-ți ia inima din piept, curățândul de toata ura. În ochii ei, mă înecam ușor, acel albastru pur înfiorător, crezând că este un înger, am păstrato doar pentru sufletul meu.
       Zi de zi trecând, toată iubirea pe care o simțeam se manifesta și-n jurul nostru, uitând de iarna cea grea, lăsând în urma sufletelor noastre numai speranța unui vis de iubire, crezând ca este un drog pentru oricine sau orice. Natura începea să-și arate zâmbetul verde, iar tot orizontul plângea de fericire în sute de noanțe lăsând să încheie această orchestră, păsărelelor. Doar auzind începeai să plutești, să zbori cu aripi de înger furate până la cerul multicolor și tot ce-mi mai puteam dori, era doar să numai cobor. Nu numai natura se îmbătase din iubirea noastră, pentru că oamenii au început să uite de ură, război, bani și tot ce lea mai rămas era doar iubirea creatoare.
      Totul este perfect, să tremuri de dorință în brațele trupului cald, dar, doar un gest, doar un cuvânt, schimbă orice culoare, lasându-ti viața un deșert întunecat. Pot spune că toți ne-am simțit înșelați, trădați de acest sentiment care îți fură sufletul și-l închide într-un abis, în care doar plânsul și urletele de durere, sunt auzite doar de tine. Mă tot gândesc la acele momente de neuitat, la câte tablouri am pictat cu dragostea noastră, la cate lumi am conturat doar gandindu-ne, dar acum totul și-a pierdut culoarea, lăsând-o într-un gri întunecat. Aici tot ce e mai frumos pe lume parcă dispare, fără culori, fără sunetele păsărilor, fără prieteni, fericire, dar rămâne doar o liniște, un cântec macabru de rece care-ți dă de înteles că doar acum ai ÎNVĂȚAT SĂ IUBEȘTI CU ADEVĂRAT!